Un oraș straniu și o prietenie adevărată îi oferă speranță unei copile. Însă poate acest loc să-i ofere , la zeci de ani distanță, o a doua șansă unui suflet rătăcit?
Maroc, 1941. După căderea Franței sub ocupația naziștilor, o fetiță în vârstă de 12 ani fuge alături de familia sa în Casablanca, unde așteaptă șansa de a pleca în America. Viața de aici este intensă precum lumina soarelui în deşert și fiecare peisaj, fiecare mireasmă, fiecare sunet îi par copleșitoare unei fete care nu crezuse niciodată că va descoperi un oraș atât de diferit.
70 de ani mai târziu, un alt suflet rătăcit ajunge în port, în căutarea unei noi vieți. Zoe și soțul ei sunt pe cale să înceapă o nouă viață în acest loc straniu. Însă totul se schimbă când descoperă o cutie din lemn de santal care ascunde jurnalul lui Josie, fetița care cândva admirase Oceanul Atlantic de la aceeași fereastră, dar care trăise într-un oraș foarte diferit de cel de astăzi.
În curând, Zoe începe să-și privească noua casă prin ochii lui Josie. Însă va reuși această nouă perspectivă să o ajute să transforme tragedia în speranță și să-și vindece inima rănită?
„ Casablanca este unul dintre filmele preferate, așa că nu puteam să ratez o carte care mă poartă înapoi în anii 1940, tocmai în acest oraș plin de mister, prins între oceanul neîndurător și cruzimea nemăsurată a războiului. Dar cartea Fionei Valpy mi-a întrecut așteptările, creând o lume în care aromele orașului vechi se contopesc cu forfota orașului nou, construind cadrul perfect pentru poveștile lui Josie și Zoe, cele două protagoniste legate dincolo de timp de dorința lor de a începe o nouă viață. Superb!” – Georgiana E.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.