Povestea Mântuitorului de la Naștere la Înviere
Cum le vorbim copiilor despre Bucuria Învierii? Despre patimile Lui Iisus și despre iubirea care L-a purtat dincolo de Moarte? Despre adevărata semnificație a Crăciunului, a Bobotezei, a Paștelui sau a Înălțării?
Copiii nu pot citi Biblia adulților, însă ei pot înțelege lecțiile despre iubire, iertare și speranță pe care aceasta le transmite. Iar, cu ajutorul explicațiilor și a îndrumării Părintelui Constantin Necula, ei descoperă pas cu pas cea mai frumoasă dintre povești, Povestea care este de fapt Veste.
Cuvintele Părintelui Necula îi poartă pe cei mici pe urmele Mântuitorului, urmărind episoadele esențiale din Viața Lui, de la Naștere până la Înviere și Înălțare.
Să pornim împreună, inimă lângă inimă, în căutarea lui Iisus! Care nu este un Dumnezeu ascuns, ci unul aproape de noi, bucuros să ne fie alături.
– Părintele Necula
De ce au nevoie copiii de o Biblie pe înțelesul lor?
1. Copilăria este vârsta la care copiii se împrietenesc cu Hristos cu inima deschisă, formând o legătură care îi va susține pe tot parcursul dezvoltării lor.
2. Copiii au mulțime întrebări despre semnificația Sărbătorilor creștine din fiecare an, iar pentru a înțelege cu adevărat trebuie să cunoască întreaga Poveste.
3. Pildele oferite de Biblie, minumile și parabolele repovestite de Părintele Necula sunt un mod simplu de a le vorbi celor mici despre importanța iubirii, a iertării, a compasiunii și a sacrificiului.
Timpul copilăriei este timpul împrietenirii de El cu inima curată, iar această carte oferă copiilor prilejul unei întâlniri atât de necesare cu Dumnezeul-Iubire. Dar, dacă Viața aceasta pe care am rescris-o spre a fi la îndemâna copiilor vă va ajuta și pe voi, părinții, să vi-L faceți Prieten pe Dumnezeu, bucuria mea va fi cu adevărat nemărginită.
PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA
Reviews
There are no reviews yet.