Bluey – Activități Distractive (Carte de colorat)
Lumea micuței Blue, o cățelușă curioasă și mereu cu chef de joacă, este extreeem de colorată. Iar cei mici cunosc deja toate culorile mulțumită episoadelor preferate din seria Bluey. Acum, trebuie doar să coloreze și să o urmeze pe Blue într-o lume a activităților educative potrivite pentru cei mici și cei foarte mici.
Seria Bluey include și povestirile: Noapte bună, liliac de fructe!, La Plajă, Blue și familia ei și cartea cu activități și stickere Aventurile lui Bluey.
Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia!
Peste 500 de milioane de vizualizări!
Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele:
- Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui.
- Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.
- Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.
- Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.
- Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.
- Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.
Alături de micuța Blue, copiii:
- Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.
- Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.
- Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.
- Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.
- Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.
Recenzii:
„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” – KIDS’ BOOK REVIEW
„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” – MUM CENTRAL
„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” – Lex Redding, Goodreads
„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews
„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews
Reviews
There are no reviews yet.