Cartea familiei
Îndreptar spiritual pentru soți și îndrăgostiți
Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe calea iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre care tinde sufletul tuturor, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?
Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jerfei. Asemenea unui duhovnic înțelept care ne cunoaște slăbiciunile și trudește să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.
„Mă bucură nespus să-l găsesc pe Părintele Vasile și-n paginile unei cărți după ce a reușit să ducă pildele credinței în New Media. Pe mine, Părintele Vasile m-a învățat să fac primul pas chiar dacă nu vedeam capătul scării. Despre asta e de fapt credința și Părintele Vasile are harul de a o explica și, mai ales, de a te face sa o înțelegi. Cartea asta e despre înțelegere și apropiere. Și despre Mulțumirea pe care Părintele Vasile m-a învățat să o practic. Mulțumirea de zi cu zi…” – Dan Negru, prezentator TV
„Cel care, din curiozitate, interes sau smerenie, va deschide acest document excepțional al Părintelui Vasile Ioana, va avea revelația familiei creștine și a rostului ei divin și binefăcător de azi și dintotdeauna. Din această duhovnicească perspectivă, vom înțelege mai bine vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: Familia este biserica de acasă” – Horațiu Mălăele, actor
Despre sensul vietii
O invitație la unitate, credință și adevăr
Cuvintele Părintelui Necula creează punți între religii, între credincioși și atei, aducând oamenii mai aproape de marile adevăruri ale învățăturilor creștine. Într-o epocă a deznădejdii și a fricii, acest dialog dintre Mihai Morar și Părintele Necula abordează fără teamă subiectele dificile ale actualității. Fiecare răspuns oferit la întrebările pline de miez adresate de Mihai Morar încurajează cititorii să-și păstreze întotdeauna speranța și credința. Astfel, pagină cu pagină, se conturează un alt mod de a privi lumea și problemele sale, adoptând o perspectivă plină de înțelegere, iubire și încredere în puterea și frumusețea Lui Dumnezeu.
„Ce ar mai fi de zis? O vom face probabil în timpul cât Dumnezeu ne va îngădui să o mai facem. Când vom fi plecați, undeva, într-un colț de bibliotecă și această rogojină de carte pe care ne-am lăsat sufletele la vedere. Mulțumesc, Mihai, pentru prietenie. Și celor ce ne sunt prieteni ori dușmani, deopotrivă, sănătate. Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre. ” – Părintele Constantin Necula
Citat din carte
„Mihai, nu există lege care să ne facă să ne iubim! Poți să dai câte decrete vrei, oricâte hotărâri de Consiliu Național al nu-știu-cui, n-are nicio treabă, n-are! Iubirea nu încape în lege! Ea e exercițiul cel mai bun de supraviețuire!”
Recenzii
„Părintele Constantin Necula este convins că oamenii au nevoie să primească învăţătura de credinţă printr-o atitudine binevoitoare, nicidecum printr-o privire încruntată, acompaniată de un ton superior. De aceea, caută mereu să aibă un discurs viu, dezbrăcat de platitudini şi de limbajul de lemn pe care-l auzim de obicei în cuvântările feţelor bisericeşti ”– Adevărul.ro
„Părintele Constantin Necula e un risipitor. Acest fapt nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Împarte cu nemiluita, încoace și încolo, fără a avea vreo strategie, sau a se drămui, într-un fel sau altul, bucurie și cuvânt ziditor.” – Protos. Maxim Morariu, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cadrul UBB, Cluj-Napoca.
„Se spune că cel mai bun tovarăş de drum nu este cel care cunoaşte acel drum, ci cel care-l descoperă împreună cu tine”. – Romeo Petrașciuc, orthodox.md
Mă bucur că Părintele Constantin Necula face parte din lumea lui Mihai Morar!
Abia aștept cartea, pe care o vreau neapărat cu autografe și cu două gânduri din partea amândurora, îmi sunt dragi și îmi sunt prieteni.
Cartea o voi ține pe raftul meu de lângă pat. Eu seara citesc câteva rânduri care să-mi liniștească spiritul. Ăsta e ritualul meu de dinainte de somn: ori ascult muzică clasică ori citesc… este foarte important ca înainte de a dormi să avem o stare de liniște, chiar povestea un psiholog că sunt foarte importante ultimele 20 de minute de dinainte de a adormi.
Într-o lume în care se vorbește în gura mare doar despre tehnologie, avem nevoie și de un mic manual care să știe cum ,,să tacă”despre frumusețea veșniciei sufletului. – Daniel Buzdugan, om de radio
Să dai Vieții copii… suprema putere a lui a fi. Asta spune MIhai Morar, copilul. Așa am învățat și noi, ceilalți copii, să fim.
Îl știu pe Mihai somnoros, chiar și când nu s-a putut trezi cu ocazia unor sesiuni de jogging. Îl știm vorbăreț, un om ce poate alerga un întreg matinal de câteva ore.
Acum, l-am descoperit pe Mihail, copilul, dar și pe adultul care ne arată, din perspectiva lui, un sens al vieții. Așa să ne trăiești și să ne încânți cum doar tu știi, fain și simplu. – R
adu Vâlcan
, actor și prezentator TV
Cărțile sunt televizorul oamenilor deștepți și mă bucură atunci când cineva mai construiește și astfel de televizoare. Părintele Necula și Mihai par să vină din lumi pe cât de diferite pe atât de apropiate și, cum amândoi îmi sunt apropiați, sunt sigur că veți găsi în rândurile scrise de ei și voi, apropierea.
Toate cărțile, oricare ar fi ele, au măcar un cuvânt despre iubire. Despre asta e cartea lor. Pentru că cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4,8). – Dan Negru, prezentator TV
Recenzii
Nu există recenzii până acum.