Două bijuterii șlefuite de un maestru al cuvintelor și al emoțiilor.
Horațiu Mălăele transformă fiecare pagină într-un adevărat spectacol indiferent dacă alege proza, versul sau simplitatea liniei. Descoperă două volume concentrate care îți dezvăluie scriitorul din spatele actorului!
„Scriitorul Mălăele trebuie recuperat, smuls din sala cu aplauze și îmbrâncit în brațele literaturii, acolo unde talentul lui strălucește cel puțin la fel de tare.” – Doru Bucșu
O poveste cam ciudată și alte două povestiri
Drama personajelor lui Horațiu Mălăele se naște la intersecția dintre real și fantastic. Prin puterea imaginației sale prodigioase, autorul celor 3 povestiri transformă o boală misterioasă, o gară uitată de vreme și o bucată de tencuială însângerată în simboluri care îți rămân multă vreme în minte. În proza sa, nu există semnificații exacte, doar o infinitate de posibilități și interpretări. Eroii solitari conturați de Mălăele sunt prizonierii unei lumi în care domnește ambiguitatea, dezvăluindu-și secretele treptat, la fiecare nouă lectură. Artistul creează o adevărată bijuterie literară, concentrând un întreg univers plin de mister într-un volum de buzunar.
Poezii și vorbe-n vânt
În spatele simplității lor atent orchestrate și al ironiei inconfundabile specifice lui Horațiu Mălăele, poeziile, aforismele și desenele incluse în acest volum ascund o bogăție de sensuri, emoții și culori. Scrise pentru cititori cu mintea trează și cu chef de joacă, cuvintele alese de autor nu sunt niciodată vorbe-n vânt, dimpotrivă, au puterea de a stârni adevărate furtuni în imaginația celor care le citesc sau le recitesc.
Recenzii:
„Desenează superb. Joacă genial. Recită fabulos. Regizează minununat….ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns… și scrie excepțional! Nu poți decât să-l iubești! N-ai scăpare… îl iubești și gata! Un Artist cât o lume! ” – Oana Pellea
„Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri. O experiență îmbogățitoare!”- Andrei Pleșu
„[…] crochiurile lui Mălăele – câteva linii, o buclă, un surâs, un ochi închis galeş sau pungaş – extrag perfect esenţa dintr-un caracter, un destin, un personaj. Decoct de personalitate. Aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai.” – Dan C. Mihăilescu
„Horațiu Mălăele așterne trei povestiri kafkiene. Stranii și armonioase, tulburătoare și exacte, frumoase, simple și profunde. Scrise din vârful peniței, construite într-o cadență a scenariului de film, fiecare dintre ele ar fi putut deveni un roman.” – Doru Bucșu
Fragment din carte
„ O poveste cam ciudată și alte două povestiri”
Era deja seară. Se așeză în scaunul mesei și încercă lucid să cântărească lucrurile. Amintirea zilei se întinse pe el materială și lipicioasă. Nu știa dacă, în situația lui, n-ar fi bine să meargă totuși la un doctor. Dar ce fel de doctor? Ortoped, neurolog, psihiatru? Sau poate ar fi mai bine să povestească totul la poliţie? Gândi, în cele din urmă, că noaptea e un sfetnic bun și că va hotărî dimineață ce și încotro. Merse la bucătărie, își făcu un ceai, își luă medicamentele, stinse lumina și, pentru că întunericul i se păru apăsător, lăsă becul aprins la baie și ușa întredeschisă. Se asigură că mâna e bine legată, se întinse în pat dezbrăcat, trase peste el pătura cea groasă și se culcă liniștit și într-un fel împăcat, fără a bănui nicio clipă că aceasta urma să fie cea mai halucinantă noapte a vieții lui.
Pereții camerei se apropiară, tavanul atinse podeaua, totul se adună într-un cerc rotitor care fugi într-un punct, apoi reveni imens, planetar, un Pământ între Pământuri, cu nemaivăzute plante, animale și păsări, iar cerul avea culoarea valàry, culoare rară, inaccesibilă oamenilor. Eliad plană prin aerul rarefiat al acestui univers edenic, intră apoi prin ochiul bogat împodobit al unei lucarne și se opri în mijlocul unei camere nemobilate.
„Poezii și vorbe-n vânt”
„RUINE, RUINE
Ruine, ruine,
Burgul e scrum,
Prințul nu vine,
Castelul e fum.
Cu mâinile-n tâmple,
Domnița-i pierdută
Și ochiu-i se umple
De-o lacrimă mută.
Și lacrima-i curge bogat pe podele,
Îneacă iatacul, grădina, cărarea,
Se-aruncă năprasnic prin văi și vâlcele,
Inundă și marea, și munții, și zarea.
Tăcere e totul, pierdut e cuvântul,
O lacrimă rece e-acum tot Pământul. ”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.